ENGLISH VIDEO BELOW.
Pașii Oanei
Friday, March 8, 2019
Friday, March 1, 2019
Istoricul medical
M-am născut la maternitatea de la Spitalul Municipal Sighetu-Marmației, jud. Maramureș, la 32 de săptămâni, cu 10 minute mai repede decât fratele meu, Eugen. Dezvoltarea mea motrică i-a ridicat mamei semne de întrebare încă de la venirea acasă, deoarece, prin comparație cu fratele meu, eram mult mai rigidă. Medicul de familie, apoi și medicul pediatru au asigurat-o că nu e nimic în neregulă cu mine și mi-au prescris un sirop cu vitamina B complex. Deși hipertonia persista, până la vârsta de 9 luni stăteam în fund, deși într-un mod mai neobișnuit, și aveam achizițiile specifice vârstei. La vârsta de 1 an, mama a hotărât să mergă la un alt medic, în ciuda faptului că medicul de familie și medicul pediatru care mă vedeau regulat susțineau în continuare că sunt sănătoasă. Am ajuns la un consult la ortopedie la Policlinica Baia Mare, de acolo am fost trimise la neurologie pediatrică în aceeași policlinică, iar acolo a fost pus diagnosticul de parapareză spastică.
Am primit un tratament cu Tanakan și B complex și recomandarea de a reveni la
control. Desigur că efectul medicației nu a fost vizibil și am început
kinetoterapia, la Policlinica Sighet, aflată la 27 de km de casă. Ședințele de
kinetoterapie la Policlinica Sighet au continuat, cu mici întreruperi, până la
vârsta de 7 ani, când am început școala, iar apoi, până în anul 2012, s-au făcut
pe perioada vacanțelor. Din 2012 până în 2018 am făcut recuperare în Centrul de Recuperare pentru Copilul cu Handicap Sighetu
Marmaţiei.
În două rânduri am fost internată la Neurologie pediatrică, Cluj-Napoca, unde a făcut recuperare
prin terapia Vojta.
Am avut mai multe
scheme de tratament medicamentos, dar nu aveau rezultate și erau schimbate.
Am avut trei
operații ortopedice de alungire de tendon. La vârsta de patru ani, după prima operație, am început să merg independent pe distanțe scurte în medii sigure.
Am făcut de patru ori injectări cu toxină botulinică la Spitalul de recuperare Cluj-Napoca. Deși prima injectare a avut rezultate pozitive semnificative (am început să urc pentru prima dată scările cu sprijin), eficiența a scăzut treptat, până când la ultima injectare rezultatele au fost negative, slăbiciunea mușchilor provocându-mi căderi dese.
În urma
kinetoterapiei au apărut progrese, până în jurul vârstei de 12 ani, apoi, după o perioadă
de stagnare, a început să apară o dificultate mai mare în deplasare datorată
creșterii spasticității. După 15 ani am început să am dureri musculare
datorate contracturii, iar medicamentele prescrise de neurolog nu dădeau
rezultate(Mydocalm, Ibuprofen) sau îmi provocau somnolență (Lioresal).
La 7 ani am fost
depistată cu ambliopie profundă la ochiul stâng, s-a încercat tratamentul
specific cu purtare de ocluzor pe ochiul drept și diverse exerciții pentru
ochiul stâng, timp de aproape 6 luni, interval în care am fost internată de două
ori la Secția de Oftalmologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență
Cluj-Napoca. Tratamentul nu a dat rezultate, vederea ochiului stâng a rămas la
10%.
În prezent, din
cauza spasticității crescute, mă deplasez pe distanțe mai mari de 400 de metri mai ales cu căruciorul, deoarece mersul pe jos necesită un efort epuizant. Au
apărut dureri la genunchi și s-au intensificat cele musculare, la picioare și
spate. Dr. Park mi-a recomandat să nu mai merg fără
sprijin în medii neprotejate, deoarece o căzătură ar putea avea consecințe
grave. Scrisul a devenit din ce în ce mai dificil, la fel ca activitățile care implică motricitatea fină.
Doctorul Park de la Spitalul Pentru Copii din St. Louis este neurochirurgul care are cea mai vastă experiență în domeniul rizotomiei- peste 4000 de pacienți operați. El consideră că eliminarea spasticității prin operația de rizotomie mă poate ajuta să am o viață
independentă și să evit să ajung permanent în cărucior în câțiva ani. De
asemenea, crede că mișcarea va fi mai ușoară, iar durerea va fi semnificativ
redusă, poate chiar înlăturată. Operația poate opri deteriorarea genunchilor,
ajuta la ținerea sub control a scoliozei, dar și la îmbunătățirea motricității
fine.
Scrisoare accept |
Povestea academică
Printre amintirile mele cele mai timpurii se numără
diminețile din perioada grădiniței, când mă trezeam devreme, pentru a ajunge la
gimnastică înainte de a merge la grădiniță. Deşi era un program obositor, eram
mereu nerăbdătoare să particip în activitățile de la grădiniță.
Interesul meu pentru învățătură s-a conturat mai clar
în clasa I, când am purtat ocluzor pentru câteva luni. Deoarece vedeam doar
lumini şi umbre, a fost complicat să învăț cum să scriu. Totuşi, eram
determinată. Exersam zilnic timp de ore întregi, bazându-mă în mare măsură pe
mişcările pe care mâna mea trebuia să le facă pentru a scrie. Spre sfârşitul
clasei I, am scris prima temă fără ajutor din partea mamei. Era doar începutul.
Am continuat să învăț şi să-mi dezvolt una dintre cele
mai mari pasiuni: cititul. În clasa a VII- a, am citit primul roman în limba
engleză, deoarece nu fusese încă publicat în România. A fost nevoie de multe
săptămâni şi de trei dicționare, dar am reuşit.
La liceu, am
ales să merg la profil real, de matematică- informatică. Acolo s-a ivit în mod
neaşteptat ocazia de a-mi dezvolta capacitatea de a comunica în limba engleză,
când profesoara ne-a provocat să ne pregătim pentru examenul Cambridge. Eram
atrasă de oportunitățile pe care le deschidea cunoaşterea unei limbi străine,
în special de posibilitatea de a lua legătura cu persoane din alte țări
(legătură care m-a ajutat să descopăr şi operația de rizotomie), dar şi de
capacitatea de a citi mai multe cărți din literatura britanică şi americană în limba
lor originală. Rezolvarea culegerilor mi se părea o activitate recreativă. În
iunie am susținut examenul Cambridge Proficiency English, considerat cel mai
dificil examen de limbă, iar în iulie am primit certificatul care atestă că pot
comunica în engleză la nivelul C2, nivelul unui vorbitor nativ cu studii
superioare.
Cunoaşterea limbii engleze a fost esențială în clasa a
XI- a, când am fost unul dintre elevii selectați pentru un program Erasmus+. În
cadrul programului, am avut ocazia de a petrece două săptămâni în Marea
Britanie. Acolo am experimentat un sistem educațional diferit şi am descoperit
modul inedit în care este abordată informatica în Wales. A fost o provocare
care m-a determinat să gândesc creativ, să abordez anumite probleme în moduri noi
şi să mă adaptez rapid unui sistem diferit. Am fost plăcut surprinsă de
sistemul educațional din Marea Britanie, cele două săptămâni petrecute în
Regatul Unit determinându-mă să iau în considerare ideea de a aplica la
facultate acolo.
Experiența Erasmus+, efortul depus pe plan academic,
obținerea certificatului Cambridge, dar şi mediile obținute în anii anteriori
(9.86 în clasa a IX-a, 9.93 în clasa a X- a și 9.87 în clasa a XI-a) mi-au dat
posibilitatea de a realiza o aplicație competitivă pentru universitățiile din
Anglia. Un rol foarte important în cadrul aplicației l-a avut şi lectura
individuală, în special cărțile de neuroştiințe şi psihologie pe care le-am
citit în limba engleză. Am decis că aş vrea să studiez neuroştiința şi
psihologia deoarece am fost mereu interesată de legătura dintre minte şi
creier, de bazele psihologice şi biologice ale personalității, dar şi de
efectele pe care le are asupra creierului o afecțiune precum paralizia
cerebrală. Am primit oferte de la patru universități: University College London
(cunoscută pe plan mondial pentru cercetarea în domeniul neuroştiințelor),
University of Manchester, King's College London şi University of Warwick. Nu exclud ideea de a rămâne în țară, dar intenționez să accept una dintre oferte. Totuși, sunt conștientă că efortul de a fi independentă în străinătate cu mobilitatea mea actuală ar fi imens.
În timpul liber, îmi explorez latura artistică. Am
experimentat cu pictura pe sticlă, pictura în ulei şi acrilic, felicitări
cusute şi nu numai. Uneori refac un desene vechi, pentru a aplica tehnici noi
şi pentru a verifica dacă am progresat. Am încercat şi să croşetez, dar s-a
dovedit puțin prea complicat din cauză că şi mâinile mele sunt afectate de
paralizia cerebrală. A fost totuşi o provocare interesantă. Am o pasiune pentru
excursiile în aer liber, în special la munte, unde mă pot bucura de aerul curat
şi de peisajele surprinzătoare. Din cauza declinului fizic din ultimii ani e
mult mai greu să merg pe distanțe mai lungi şi pe teren accidentat, deci
excursiile sunt mai rare. Fiecare este pentru mine o reuşită.
Pentru mine, rizotomia este șansa unei vieți
independente, singurul lucru care ar putea opri regresul fizic, înlocuindu-l cu
progres, șansa de a începe facultatea fără incertitudine, fără a mă
întreba dacă voi ceda sub presiunea suplimentară cauzată de efortul din ce în
ce mai mare pe care trebuie să îl depun pentru a mă descurca singură.
Subscribe to:
Posts (Atom)